Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta luni

Clienți implicați și cu zâmbetul pe buze

Chiar dacă e luni, dacă este este cu soare parcă ai alt vibe, îți vine să te apuci de muncă mai cu spor. O mică rearanjare a cărților, azi vreau să pun accent pe cărțile de aventură, mai ales că a venit un titlu nou, volumul III din Minți geniale , o carte absolut fabuloasă. O zi in care toți clienții au fost cu zâmbetul pe buze și implicați în discuțiile despre cărțile expuse. Asta chiar e o mare bucurie. La Cartea Săptămânii avem un titlu care tratează și dependența de droguri, un subiect care sigur va ridica obiecții și refuzuri de a  cumpăra cartea. Ce-am răsfoit pe net: Cele mai mari momente de la decernarea Premiilor Oscar 2025 Am citit recenzia lui Bill Gates despre cartea How to Know a Person: The Art of Seeing Others Deeply and Being Deeply , păcat că nu este tradusă și în limba română. Au fost făcute publice nominalizările premiilor Observatorului Cultural, ediția XIX Ce spuneți de această idee ? 

Început de săptămână și locație

După cum am spus ieri , m-am apucat de citit o carte de autor român. Din păcate n-am putut să parcurg mai mult 40 de pagini: personaje insipide, forțate, dintr-o acțiune în alta și fără nicio legătură. O carte prost scrisă. Și din acest motiv românii nu citesc. Astăzi sunt pe librăria din noua locație din complexul comercial. Trafic mai mare, dar mai puțini clienți față de vechiul amplasament. Sper ca situația să se îmbunătățească. Ieri, după ce am am renunțat la cartea scrisă de autorul român, m-am apucat de un prim volum al unei serii de Rick Riordan. Altceva. Plină de umor, te ține captiv, cu personaje bine conturate și cu adrenalină. Vă recomand cărțile lui Rick Riordan.  Sunt cam obsedat de fonturi, iar azi am intrat pe Google Fonts și mi-a sărit fontul ăsta care este super drăguț și elegant.