Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta duminică

O duminică prea leneșă, dar binevenită

 O duminică așa cum n-a mai fost de ceva vreme. Trezit târziu, stat la cafea și țigară până la prânz, făcut curățenie în ritm de melc, din nou cafea și tolăneală alaturi de cele două mâțe din dotare.  Am făcut și ceva cumpărături, nu mai vreau să pățesc ca aseară, când am rămas fără pâine și ceva dulce.  Am vizionat al doilea episod din călătoria celor de la HaiHuiIn2 în Coreea de Nord. Ce să zic, îmi dau seama (din nou) cât de fericiți ar trebui să fim văzând ce se petrece prin alte părți ale lumii din cauza unor conducători absolut nebuni. Când se va întâmpla, prăbușirea acelui regim va fi dramatică. Azi mă reapuc Un veac de singurătate , din păcate o citesc destul de târziu, dar asta e, mai bine mai târziu decât niciodată. Următoarea pe listă este Maestru și Margareta. Potrivit unui sondaj realizat The Reading Agency, jumătate dintre din adulții din Marea Britanie nu citesc în mod regulat. 

Azi citesc românește

 O zi de duminică liniștită, însorită, dar a naibii de friguroasă. Cum am ieșit din bloc, am avut senzația că mi-au căzut instant urechile și nasul. Dacă îmi puneam căciula pe cap arătam ca multe personaje din cărți funny. În drum spre librărie am aruncat un ochi pe știrea asta . Tare nostimi sunt domnii din Horeca. Sunt îngrijorați că au fost descoperiți cu schimbatul regulamentar al uleiului odată la o lună de zile. Azi sunt pe o locație unde nu se vor întâmpla mari chestii pentru că librăria este într-o zonă aproape defavorizată. În timp ce aranjam cărțile, un domn hotărât a venit la mine să mă întrebe dacă avem cărți de sănătate, spunându-mi că la vârsta lui d-astea mai citește și că să am grijă ce mănânc că boala prin gură intră. Are dreptate. Am de gând să răsfoiesc o carte a unei autoare românce, titlul sună interesant, sper și conținutul să fie la fel. Despre cărțile autorilor români și rolul lor în încurajarea oamenilor pentru citit vom vorbi mai pe larg în altă postare.